Mormântul Reginei Ana, de la Curtea de Argeș, poate fi vizitat

Mormântul Reginei Ana, de la Curtea de Argeș, poate fi vizitat

După șapte zile de doliu de la înmormântarea Reginei Ana în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, mormântul a putut fi vizitat sâmbătă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, începând cu ora 8.00, reprezentanții Casei Regale au venit să se roage pentru odihna în liniște si pace a Reginei Ana. Au participat la slujba ortodoxă oficiată de IPS Calinic și un sobor de preoți și localnici din Curtea de Argeș, care au venit și pentru a vedea cum arată mormântul, de care nu au avut ocazia să se apropie la înmormântare, atunci având acces în Noua Catedrală doar Familia Regală și preoții care au oficiat slujba.

Timp de 40 de zile de la înmormântare se oficiază slujbe zilnic în Noua Catedrală.

Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viață pe 1 august 2016, în Elveția. În 13 august, trupul neînsuflețit al Reginei a fost adus la Curtea de Argeș.

Cele 12 morminte regale de la Curtea de Argeș, printre care și cel al Reginei Ana, sunt amplasate chiar la intrarea în noua Catedrală Episcopală și Regală, care are o suprafață de peste 800 de metri pătrați.

Catedrala, inaugurată în urmă cu șapte zile, poartă hramul Sfintei Mucenițe Filofteia și al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Piatra de temelie a acesteia a fost pusă la 10 mai 2009 de către principesa Margareta și de soțul acesteia, Radu Duda.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la...
×